Instalare de preot la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de duminică, 31 ianuarie 2021, a avut loc la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Protopopiatul Călărași din comuna Gura Ialomiței,  Protopopiatul Fetești, instalarea preacucernicului părinte Ionuț Oprișan.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop al Protopopiatului Călărași, a dat citire, în fața credincioșilor, Deciziei de numire a noului preot II și l-a prezentat pe acesta celor prezenți. 

După aceea, părintele protopop i-a înmânat părintelui Ionuț Oprișan Sfânta Evanghelie spunându-i: ,,să propovăduiți cu timp și fără timp cuvântul lui Dumnezeu”, Sfânta Cruce spunându-i: ,,ca să vă fie steag și scut şi armă puternică împotriva tuturor ispitelor” şi cheia bisericii spunându-i: ,,cu ea mai mult să deschideţi uşa bisericii decât să o închideţi!”

Părintele Ionuț Oprișan a luat apoi cuvântul, muțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite, Preasfințitului Părinte VINCENȚIU pentru încrederea acordată prin Decizia de numire la această parohie și tuturor celor prezenți pentru călduroasa primire, apoi  a făgăduit că va împlini cu răspundere obligațiile ce decurg din această ascultare încredințată.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, protopop al Protopopiatului Călăraşi.

Related Posts

Sari la conținut