Hramul Parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași

„Ziua hramului unei biserici este motiv de creștere sufletească,

de bucurie și de sărbătoare pentru creștini.”

 

Joi, 07 ianuarie 2021, când Biserica Ortodoxă în prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul, parohia Independența din Protopopiatul Călărași și-a cinstit ocrotitorul. 

Despre Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul,  Înaintemergătorul Domnului nostru  Iisus Hristos, cel ce avea să pregătească calea înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Evanghelist Ioan spune că „fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mântuire, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină (Ioan 1,6-8).” 

Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de preoții parohiei în frunte cu părintele stareț Noapteș Gherasim de la Mănăstirea Radu Negru, toți cei prezenți respectând măsurile de protecție impuse de starea de alertă națională cauzată de pandemia de coronavirus.

În cuvântul de învățătură, părintele stareț Noapteș Gherasim, a prezentat misiunea specială a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și mai ales chemarea la pocăință cu care sfântul și-a început predica înaintea mulțimilor.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de pomenire pentru ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice. Cu ocazia hramului, credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit câte un pachet cu alimente, oferite cu sprijinul familiei Anghel Constantin și Elena, credincioși care sprijină fiecare acțiune desfășurată de biserică.

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași

Related Posts

Sari la conținut