Bucuria de a dărui și a sprijini educația, in anul acesta cu pandemie, la început de an școlar, părintele Gheorghe Marcian de la Parohia Independenta, alături de o familie de buni creștini din parohie, a dăruit caiete de religie la clasa pregătitoare și clasa I, pentru ca acești copii să aibă un început de an școlar fericit și pentru a ajuta familiile care își doresc copii educați, școlarizați, dar de multe ori se confruntă cu situații materiale extrem de dificile.
„Pentru că pe toți îi consider copiii mei, pentru că simt, cred și trăiesc relația cu parohienii ca una veritabilă, de mare familie, am extins dorința de a dărui de la cei aflați în nevoie la toți copiii din clasa.
Mare bucurie am trăit toți la început de an școlar 2020-2021, când, după rugăciunile de binecuvântare a copiilor pentru a avea un an școlar bun, am dăruit, si caietele de Religie de pe care micutii vor invata legatura care ii uneste cu Dumnezeu.
Am sentimentul că cei care au dăruit vor primi înapoi ceva din zâmbetul, exuberanța și împlinirea acestor copii. Văzând câtă solidaritate la bine există între oameni, mi-am reiterat astăzi susținerea că neamul românesc are încă numeroase resurse pentru a duce mai departe credința darnică, vie, milostivă și altruistă a strămoșilor noștri.”
A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, Protopopiatul Călărași