Slujbă de Te Deum la început de An Bisericesc în Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Marți, 01 septembrie 2020, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, începutul anului bisericesc a fost întâmpinat cu rugăciune în toate parohiile din Eparhie.

Astfel, la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Protopopiatul Călărași, ziua de 01 septembrie 2020, a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, iar mai apoi, preoții slujitori ai acestei parohii au săvârșit slujba de Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și cheamă pe om la viață și fericire veșnică, la sfințirea timpului prin rugăciune și fapte bune.

Preoţii slujitori ai parohiei s-au rugat să fie pace și unitate în Biserica lui Hristos, iar dreptmăritorilor creștini de pretutindeni să se întărească în harul lui Dumnezeu, în sfințenie, în iubire, în smerenie, în cunoașterea lui Dumnezeu cea adevărată și sfântă.

Anul nou bisericesc se prăznuiește la data de 1 septembrie în urma hotărârii celor 318 Sfinți Părinți de Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul aceste luni.

A consemnat preot Vasile Viorel Dinu, protopop al Protopopiatului Călărași.

Related Posts

Sari la conținut