O vorbă românească spune că cine nu are bătrâni să-și cumpere. Bătrânii adună la un loc înțelepciunea și experiența izvorâtă din nenumăratele zile cu care
An: 2019
Ziua de 1 iunie a fiecărui an este foarte așteptată de copiii din întreaga lume. Și pentru copiii din Grupul de cateheză din Parohia Independența
Joi, 06 iunie 2019, în ziua prăznuirii Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, la Cimitirul Central din Municipiul Călăraşi, a avut loc depunerea de coroane la
Praznicul Înălțării Domnului a constituit prilej de mare comuniune sufletească între membrii comunităților parohiale din Ulmu și Chirnogi. După săvârșirea Sfintei Liturghii, elevii de la
Sâmbătă, 1 Iunie 2019, Parohia Independența din Protopopiatul Călărași, a Serbat ,,Ziua Copilului” pentru toți copiii prezenți la biserică în această zi. 1Iunie este un
Având în minte cuvintele din Proiectul de parteneriat Școală-Biserică pe care și anul acesta școlar 2018-2019 l-am încheiat cu Școala George Vâlsan din Parohia Independența
Joi, 30 mai 2019, Protopopiatul Călărași a organizat cercul catehetic lunar, susținut de Parohia Bogata, la care au participat 30 de copii cu vârste cuprinse
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în ziua de 19 mai 2019, Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călăraşi, a participat
Marți, 14 mai 2019, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Călăraşi. În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului
Miercuri, 24 aprilie 2019, de Ziua Veteranilor de Război, a avut loc o festivitate ceremonială la Monumentul Eroilor Călărășeni din cel de-al Doilea Război Mondial,