PROCESIUNE CU ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A DE LA TRIFEȘTI DIN ARHIEPISCOPIA ROMANULUI ȘI BACĂULUI

30 August

2019

 

PROCESIUNE CU ICOANA

 

FĂCĂTOARE DE MINUNI A DE LA TRIFEȘTI DIN

 

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI ȘI BACĂULUI

 

 

 

Comunicat

de Presă

 

 

 

În perioada 30 august – 01 septembrie 2019, cu arhiereasca binecuvântare și

implicare a Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, Protopopiatul Călărași în colaborare cu Primăria

Municipiului Călărași, organizează o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a

Maicii Domnului de la Trifești din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

 

 

 

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după

următorul program:

 

Vineri,

30 august 2019:

 

La ora 17:00,

va avea loc primirea Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului la

Intersecția cu Strada Nicolae Titulescu – strada București – de către

Preasfințitul Părinte VINCENȚIU,

apoi delegația Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii, vor

pleca într-o procesiune pe ruta Strada Nicolae Titulescu – strada București

până la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna, unde Icoana

Maicii Domnului va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş.

 

 

 

            Credincioșii vor fi debarcați acolo

unde se va putea permite, apoi vor fi îmbarcați în zona Spitalului unde vor fi

autocarele.

 

          În

ziua Procesiunii sectorul dintre str. Grivița și str. București va fi închis.

 

 

 

Programul

liturgic:

 

–        

Vineri, 30 august 2019:

 

 

 

De la

ora 18:30 –slujba Vecerniei și

Taina Sfântului Maslu.

 

–        

Sâmbătă, 31 august 2019:

 

De la

ora 07:00–10:00 – Acatistul

Maicii Domnului și Sfânta Liturghie.

 

De la

ora 18:00 – slujba Vecerniei,

Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

 

–        

Duminică, 01 septembrie 2019:

 

Începând cu ora 09:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către

Preasfinţitul Părinte VINCENȚIU,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor, alături de un ales sobor de preoți și

diaconi.

 

Împreună rugători vor fi şi reprezentanţi ai

autorităţilor locale, judeţene şi credincioşi. Icoana făcătoare de minuni a

Maicii Domnului de la Trifești, va rămâne spre închinare până duminică, 01

septembrie 2019, ora 15:00, când

delegația va pleca din Municipiul Călărași.

 

 

 

 

 

 

 

Icoana

făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești, Arhiepiscopia Iașilor

 

SCURT ISTORIC

 

 

 

 

 

Biserica ,,Sfântul Nicolae” din Trifeşti a

fost sfinţită în anul 1798, aşa cum se poate vedea inscripţionat pe piatra de

deasupra uşii de la intrarea în biserică.

 

În Sfântul Lăcaş se păstrează Sfânta

Icoană Făcătoare de minuni a Maicii Domnului pe a cărei îmbrăcăminte

de argint suflat cu aur se află inscripţia urmatoare: ,,Această

Sfântă Icoană a Preasfintei Stăpânei noastre Născatoarei de Dumnezeu şi pururea

fecioarei Maria, ce să află la biserică în satul Trifeşti s’au ferecat cu toată

cheltuiala Dum. Iordache Rusit Vel. Biv. fiul Dum. Nicolai Rusit Biv. Vel.

Logofăt de ţara de jos şi a prea iubite sotiei lui. Dumisale Pulchiriţă Biv.

fiica Dum: Constantin Baloş Vel Logofăt de ţara de jos, spre vesnică pomenire

şi dorită mântuire sufletelor Dumnealor Sale şi niamul Dumnilor Sale, care s’a

săvârşit la anul 1800 iunie 20…”

 

Sfânta Icoană Făcătoare de Minuni de la

Trifeşti o întruchipează

pe Maica Domnului împreună cu Pruncul Iisus. Aceasta are o istorie aparte, ce

se transmite din generaţie în generaţie.

 

Potrivit acesteia, cu câteva sute de ani în

urmă un cioban, care îşi avea stâna pe malul drept al râului Moldova, a găsit

în albia râului o bucată de lemn, adusă de ape. A luat lemnul din apă şi a

încercat să facă un foc cu el.

 

În momentul în care a încercat să taie cu un

topor acea bucată de lemn, ciobanul a observat că din acesta a început să curgă

sânge. Speriat şi mirat, el a mers cu bucata de lemn la preotul satului.

 

Din acel lemn a fost făcută Sfânta Icoană, care s-a

dovedit a fi făcătoare de minuni. Este cunoscută de către credincioşi sub

numele: ,,Sfânta” sau ,,Sfânta de la Trifeşti”.

 

Fiind cunoscută ca aducătoare de ploaie,

credincioşii multor parohii au cerut, la vreme de secetă, ajutorul ,,Sfintei

de la Trifesti”, care, după procesiuni şi rugăciuni în biserici şi ţarine a

adus apa atât de necesară oamenilor, animalelor şi roadelor pământului.

 

 

 

 

 

 

 

Mulţi creştini din eparhie, şi nu numai, merg

cu multă evlavie în pelerinaj la ,,Sfânta”, fie la biserica din Trifeşti, fie

la bisericile unde Sfânta Icoană se află în procesiune, pentru a-I cere Maicii

Domnului sănătate şi belşug în case.

 

În celebra sa inventariere a

icoanelor făcătoare de minuni din România, vrednicul de pomenire Episcop

Melchisedec Ştefănescu o aşază la loc de cinste în lista celor cincisprezece

„Maici care plâng“, icoanele recunoscute oficial de Biserică drept făcătoare de

minuni.

 

Dintre acestea, Maica

Trifeştiului e singura care nu se află azi în mari mănăstiri voievodale,

rămânând, mai departe, într-o biserică de sat, mult prea puţin cunoscută.

 

Credinţa şi iubirea oamenilor au

ţinut-o aici. Fiind cunoscută ca aducătoare de ploaie, credincioşii multor

parohii au cerut, la vreme de secetă, ajutorul „Sfintei de la Trifeşti“, care,

după procesiuni şi rugăciuni în biserici şi ţarine, a adus apa atât de necesară

oamenilor, animalelor şi roadelor pământului. 

 

Această Icoană făcătoare de minuni are totuși

o istorie minunată, plină de tâlc, care vorbește despre milostivirea fără

margini a Maicii Domnului.

 

Fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde,

Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: ,,Oameni buni, să

faceți tot ce v-a zis El să faceți!”. E ca și cum ar zice: fiți aproape de

Dumnezeu, fiți aproape unii de alții! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia.

 

Preasfințitul Părintele nostru VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și

Călărașilor, ne-a acordat Arhiereasca Binecuvântare de a realiza această

Procesiune pentru a răsplăti evlavia credincioşilor din toate parohiile

Județului Călărași, ca aceștia închinându-se la Icoana făcătoare de minuni a

Maicii Domnului ,,Sfânta de la Trifești”, să le

fie călăuză şi rugătoare înaintea lui Dumnezeu – Fiul pentru mântuirea

sufletelor noastre.

 

 

 

Cele mai recente articole