Copilăria – inima tuturor vârstelor. Parohia Independența

Având în minte cuvintele din Proiectul de parteneriat Școală-Biserică pe
care și anul acesta școlar 2018-2019 l-am încheiat cu Școala George Vâlsan din Parohia Independența
cu  care porneam la drum anul trecut în
septembrie și care spunea: Învață pe
copil calea pe care trebuie să o urmeze, și când va îmbătrâni nu se va abate de
la ea
(Proverbe XXII,6), am răspuns cu drag invitației cadrelor didactice
care au organizat o excursie tematică în orașul Galați.

Am numit Copilăria – inimă a tuturor
vârstelor, pentru că fiecare dintre cei prezenți: învățătoare, educatoare,
părinți și bunici am încercat să retrăim alături de copii momente din viața de
odinioară și am depănat amintiri alături de aceștia și în final cu toții ne-am
întors mai bogați sufletește, cei mici mai pregătiți pentru viață iar noi cei
mai mari  am învățat că trebuie să fim
mai atenți la nevoile lor sufletești.

 Obiectivele propuse spre vizitare au fost
alese pentru a captiva atât copiii de la Grădiniță cât și pe ceilalți mai mari,
amintim dintre acestea: Grădina Zoologică
Galați-Gârboavele,
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul Istoriei,
Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, Turnul de
televiziune
și spre finalul zilei am poposit la Biserica fortificată Sfânta Precista unde ne-am închinat și ne-am
rugat, mulțumind lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această nouă experiență
trăită alături de cei patruzeci de copilași din Parohia noastră.

A consemnat preot II Dănuț Noapteș de la parohia
Independența din Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut