Marți, 10 iulie 2018, a avut loc Şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Călăraşi.
În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte Daniel Demișcă, Consilier pentru Misiune al Centrului Eparhial.
După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la Sectorul Administrativ – Bisericesc, Economic –Gospodăresc și Social – Filantropic, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.
La această ședință a participat și domnul inginer Naneș Silviu-Ioan, prin care a adus preoților la cunoștință regulile și măsurile de securitate şi sănătate în muncă.
Ședința administrativă s-a încheiat cu prezentarea referatului ,,Familia creştină între valorile tradiţionale şi provocările actuale” de către preacucernicul părinte Soare Nelu, paroh la parohia Dichiseni din Protopopiatul Călărași.
A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călărași.




