Ședință administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Călărași

Marți, 03 aprilie 2018, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Călăraşi. În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte Cristian – Ștefan Munteanu, Consilier Economic al Centrului Eparhial.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la Sectorul Administrativ – Bisericesc, Economic – Gospodăresc și Social – Filantropic, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

În continuare, părintele protopop a adus la cunoștință preoților informații despre organizarea procesiunii cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, din ziua de miercuri, 11 aprilie 2018, din Municipiul Slobozia.

Tot în cadrul acestei ședințe a luat parte și un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, prin care a adus la cunoștință tuturor preoților măsurile de prevenire a incendiilor.

Ședința administrativă s-a încheiat cu prezentarea referatului: „Pelerinajul în societatea contemporană” de către preacucernicul părinte Ciurea Gheorghe de la Parohia Smârdan.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călărași.

Related Posts

Sari la conținut