În săptămâna dinaintea marelui praznic al Nașterii Domnului un grup decopii de la Școala George Vâlsan din localitatea independența coordonați dedoamna învățătoare Valentina Grigore și părintele Noapteș Dănuț, în bazaparteneriatului care există între Biserică și Școală ne-am deplasat laCentrul de seniori de îngrijire șiasistență din Ciocănești pentru a le face o bucurie celor care își petrecbătrânețea aici.
La acest moment de bucurieam fost însoțiți de domnul primar al Localității Independența Voicu Lică și dedomnul director al Școlii Mihai Aurelian care au asistat la momentul artisticpregătit de copii cu această ocazie, dedicat Sărbătorilor Nașterii DomnuluiIisus Hristos.
Cu ajutorul unor oameni cusuflet nobil din parohie am dăruit seniorilor din Centru, mai multe daruri învaloare de 1500 de lei care au constat în fructe, sucuri, apă și cozonacipentru ca bucuria să fie deplină.
Dar nu uita, când eștivoios, /Române să fii bun!
A consemnat părintele Dănuț Noapteș, preot II la Parohia Independența dinProtopopiatul Călărași.