Sfințirea Capelei Sfântul Lazăr din Municipiul Călărași – COMUNICAT DE PRESĂ

SfințireaCapelei Sfântul Lazăr din Municipiul Călărași

COMUNICAT DEPRESĂ

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şiCălăraşilor, Duminică, 14 mai 2017, începândcu ora 8:00, va avea loc slujba de sfințire a lucrărilor exterioare și deîntocmire a Sfintei Mese ale Capelei „Sfântul Lazăr” din Municipiul Călărași,important moment ce marchează Anul aniversar al Episcopiei Sloboziei șiCălărașilor ,,2017 – Sfânta Liturghie, Izvor de Iubire și Libertate în LumeaContemporană”.

După târnosirea (sfințirea) capelei, PreasfințituluiPărinte VINCENȚIU, EpiscopulSloboziei și Călărașilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, vaoficia Sfânta Liturghie Arhierească.

La acest moment duhovnicesc și de referință pentruProtopopiatul Călărași, toți credincioșii, copii, tineri, vârstnici, femei șibărbați vor avea sfânta bucurie de a trece prin Sfântul Altar, sărutând SfântaMasă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

De asemenea, suntașteptați să participe la acest eveniment reprezentanți ai autoritățilorcentrale, județene și locale, alături de credincioșii din Municipiul Călărași,care vor fi împreună rugători cu soborul de slujitori.

Related Posts

Sari la conținut