Ședință administrativ lunară a preoților din Protopopiatul Călărași

Marți, 11 aprilie 2017, a avut loc Şedinţa administrativă apreoţilor din Protopopiatul Călăraşi. În cadrul acestei ședințe a participat cadelegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU,Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacuviosul Părinte Arhimandrit RafailMîț, Vicar al Centrului Eparhial.

După ce a fost rostită rugăciunea de început,preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, a comunicatpreoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la SectorulAdministrativ – Bisericesc, Economic – Gospodăresc și Social – Filantropic,punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

La această ședință a participat și un reprezentant de laInspectoratul pentru Situații de Urgență – Călărași, prin care a adus preoțilorla cunoștință noile reglementări privind normele de protecție și combatere laincendiu.

În continuare, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîț,Vicar al Centrului Eparhial, a adus lacunoștință preoților informații despre organizarea procesiunii cu IcoanaFăcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Agapia Nouă dinMitropolia Moldovei și Bucovinei, ce va avea loc în data de 19 aprilie 2017 înMunicipiul Slobozia.

Ședința administrativă s-a încheiat cu prezentareareferatului: ,,Săptămâna Patimilor – urcuș duhovnicesc spre Învierea luiHristos” de către preacucerniculpărinte Mincu Adrian de laParohia Mircea Vodă.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar alProtopopiatului Călărași.

Related Posts

Sari la conținut