Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice în Protopopiatul Călărași

Cu ocazia Zilei Internaționale aPersoanelor Vârstnice, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Călărași,alături de un grup de elevi ai Clasei a XI-a profesională, profilul Servicii,calificarea ospătar, bucătar din cadrul Colegiului Economic Călărași, coordonatde doamnele Radu Monica și Nan Anicuța, profesori de specialitate, domnulFenciuc Gheorghe, profesor diriginte șidomnul Ciprian Borcea, profesor de religie, au organizat o activitatesocial-filantropică pentru 8 persoane vârstnice din Călărași.

 

Astfel,6 elevi voluntari însoțiți de profesorulde religie și de asistenții sociali ai biroului au efectuat vizite ladomiciliile acestor persoane pentru a leoferi pachete cu alimente de bază și hrană caldă preparată de ei înșiși, înlaboratorul de alimentație din cadrul Colegiului Economic, sub îndrumareaprofesorilor de specialitate.

 

Bătrânii au mulțumit pentru vizită și pentrudarurile primite iar tinerii au fost foarte încântați că au putut dărui si aduce un strop de bucurie în inimileunor bătrâni.

 

Aceastăactivitate este dedicată „Anului omagial al educaţiei religioase atineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh MartirAntim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti la împlinirea a 300 de ani de lamoartea sa martirică (1716-2016)”.

 

A consemnat Elena Zainea, asistent social alProtopopiatului Călărași.

 

 

Cele mai recente articole