02-04 Septembrie 2016 PROCESIUNE CU ICONA MAICII DOMNULUI CU PRUNCULDE MÂNĂ DE LA MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA VORONEI DIN MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI Comunicat de Presă În
Lună: august 2016
Vineri, 26 august 2016, la Monumentul Eroilor din zona fostei Primării aMunicipiului Călărași, a avut loc ceremonia militară prilejuită de CentenarulPrimului Război Mondial. Festivitateaceremonială a
Preoții dinProtopopiatul Călărași s-au întâlnit în ședință specială pentru organizareaProcesiunii cu Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de mână de la MănăstireaSihăstria Voronei Joi, 25 august
Biroul deAsistență Socială al Protopopiatului Călărași a desfășurat o activitate socialăcare a constat în sărbătorirea unui copil beneficiar, care a împlinit vârsta de10 ani. Acesta
Cu binecuvântareaPreasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Grupul Catehetical parohiei „Naşterea,Sfântului Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călăraşi,s-a bucurat şi în aceastӑ varӑ, cu generozitate de oexcursie.
Vineri, 29 iulie2016, în fața sediului Primăriei Municipiului Călărași, a avut loc ceremoniamilitară prilejuită de „Ziua Imnului Național al României”. Cu aceastăocazie Preacucernicul Părinte Dinu
Joi, 28 iulie2016, Centrul de Consiliere și Sprijin coordonat de Biroul de Asistență Socialăal Protopopiatului Călărași, a organizat o excursie la Schitul Coslogeni șiMănăstirea Libertatea