Averea Bisericii a redevenit obsesia Antenei 1

Referitor la campania „Afacerile Bisericii – precum în cont, aşa şi pe pământ” a postului de televiziune Antena 1, se impun următoarele precizări:

 

Campania Antenei 1nu este o noutate, ci reprezintă reluarea aceloraşi dezinformări referitoare la veniturile şi cheltuielile unităţilor bisericeşti din luna septembrie 2012. Patriarhia Română a explicat public în repetate rânduri statutul fiscal al cultelor religioase din România, similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene şi modul de funcţionare financiară a unităţilor bisericeşti.Se pare însă că este greu de înţeles şi de acceptat principiul de organizare autonomă a Bisericii Ortodoxe Române de către jurnaliştii de la Antena 1. Probabil, atitudinea acestora se explică prin tendinţa editorială constantă din ultimii ani a acestui post de televiziune de denigrare şi contestare a rolului important al Bisericii în societatea românească.

 

În Biserica Ortodoxă Română nu există 31.096 de unităţi bisericeşti, aşa cum au exagerat voit reporterii Antenei 1 prin adunarea numărului real al acestora cu cel al locaşurilor de cult, ci doar 14.809 unităţi bisericeşti (administraţia patriarhală, 6 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 13 episcopii, un vicariat pentru comunitatea ucraineană din România, 177 de protopopiate, 11.409 parohii şi 541 de mănăstiri). Potrivit principiului autonomiei prevăzut de Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, fiecare unitate bisericească administrează patrimoniul propriu (format din locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti) şi are propriile venituri şi cheltuieli. Veniturile realizate de către fiecare unitate bisericească nu sunt centralizate, aşa cum într-o viziune corporatistă înţeleg cei de la Antena 1, ci sunt folosite pentru întreţinerea patrimoniului propriu şi plata utilităţilor (energie electrică, gaze, apă, telefon etc.), pentru completarea salariilor personalului deservent care are sprijin parţial de la bugetul de stat şi asigurarea salariilor integrale pentru ceilalţi angajaţi, pentru plata impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale la salarii, pentru lucrări de reparaţii, consolidare, restaurare şi pictură, pentru susţinerea proiectelor şi activităţilor social-filantropice, medicale, educaţional-culturale, misionare desfăşurate în beneficiul comunităţii de credincioşi.

 

De exemplu, dacă la sfârşitul fiecărui an profitul realizat de Antena Group se împarte între acţionari, excedentul financiar din anul 2014 al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cea mai invidiată de Antena 1, a fost folosit anul acesta, 2015, între altele, pentru continuarea susţinerii unor instituţii şi programe social-filantropice şi educaţionale, pentru amenajarea a şase cantine sociale în fiecare sector al capitalei, precum şi pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă în favoarea unor persoane fizice în valoare totală de peste 3,5milioane lei. De menţionat că toate unităţile bisericeşti sunt contribuabili disciplinaţi la bugetul de stat prin plata la timp a tuturor impozitelor şi obligaţiilor sociale.

 

Antena 1practică o tehnică înşelătoare de prezentare a veniturilor şi cheltuielilor unităţilor bisericeşti folosind dezinformarea prin omisiune (în general sunt prezentate doar veniturile şi sunt ignorate cheltuielile) şi exagerarea voită a unor date cu scopul de a crea un curent antibisericesc. Astfel, în emisiunea Observatordin seara zilei de 5 octombrie 2015, jurnaliştii Antenei 1 au dezinformat flagrant atunci când au afirmat că „Guvernul României are mai puţini angajaţi decât Sfântul Sinod” (sic !). În realitate, situaţia este exact inversă şi nici nu suportă comparaţie. De exemplu, numai numărul angajaţilor din aparatul guvernamental din Piaţa Victoriei este cu mult mai mare decât personalul de conducere al Administraţiei patriarhale, iar în fiecare judeţ Prefectura (instituţia executivă a Guvernului în teritoriu) şi Consiliul judeţean au de asemenea mult mai numeroşi angajaţi decât o administraţie eparhială.Pentru informarea corectă a opiniei publice precizăm că spre deosebire de membrii Guvernului, ierarhii sunt membri ai Sfântului Sinod (organism central de conducere al Bisericii Ortodoxe Române), iar fiecare membru al Sfântului Sinod este în același timp coordonator local al activităților pastoral-misionare, social-filantropice, misionare, învăţământ teologic şi religios, viaţă monahală, cultură etc. dintr-o eparhie.

 

Referitor la sprijinul de la bugetul de stat pentru toate cele 18 culte recunoscute din România, acesta reprezintă aproximativ 0, 2% din buget sau 0, 08% din PIB şi este estimat la cca. 54 milioane de euro. Cu scopul evident de dezinformare, în ultimii ani Antena 1 evită în redactarea de ştiri să folosească informaţiile oficiale date publicităţii de instituţiile abilitate ale Statului şi vehiculează o sumă de 10 ori mai mare, pusă în circulaţie de un reprezentant al unei asociaţii umaniste, evident cu scop de denigrare şi de incitare la ură faţă de instituția cu cea mai mare rată de credibilitate în poporul român.

 

Reamintim că sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru cultele religioase din România este o obligaţie asumată de statul român după confiscarea proprietăţilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863) şi de către regimul comunist din România, iar în prezent Bisericii Ortodoxe Române i s-a retrocedat doar o mică parte din acestea. În plus, Biserica desfăşoară o importantă lucrare spirituală, socială, educaţională şi culturală în beneficiul societății româneşti şi al românilor din diaspora.

 

Tot cu scop de dezinformare şi denigrare, Antena 1 foloseşte de regulă declaraţii ale unor foşti preoţi excluşi din Biserica Ortodoxă Română pentru indisciplină şi care în prezent sunt membri ai unor structuri necanonice şi ilegale, ceea ce spune mult despre deontologia jurnaliştilor acestui post de televiziune.

 

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au dat publicităţii în ultimii ani numeroase precizări şi drepturi la replică ca răspuns la permanenta campanie de denigrare şi contestare a activităţii Bisericii în societate de către postul de televiziune Antena 1. Elocvent este şi faptul că acest post de televiziune este singurul din România care susţine mediatic constant interesele oneroase ale unor grupuri obscure pentru lucrări în cimitirele parohiilor Mogoşoaia şi Bellu-Berceni sau ale unor persoane care au ocupat abuziv spaţii ale parohiilor (bisericileSfântul Spiridon Nou, Bărbătescu Vechi, Sfântul Gheorghe Vechi) deşi unii dintre acestea deţin proprietăţi personale în altă parte.

 

Patriarhia Română îşi exprimă speranţa că responsabilii postului de televiziune Antena 1 vor analiza cu atenţie cele semnalate în acest comunicat şi vor lua măsurile care se impun pentru respectarea principiilor deontologice şi informarea corectă a publicului telespectator.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

 

[files]