Marţi, 03 septembrie 2013, s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Călăraşi şedinţa administrativă lunară a preoţilor. În cadrul acestei şedinţe a participat ca delegat din partea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, preacucernicul părinte Manuel Rusu, Consilier Cultural al Centrului Eparhial.
După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călăraşi, a comunicat preoţilor adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectorul Administrativ – Bisericesc, Economic – Gospodăresc şi Social – Filantropic, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.
Şedinţa administrativă s-a încheiat cu prezentarea referatului ,,Influenţa Imperiului Bizantin în dezvoltarea culturii Ţărilor Române”, de către preacucernicul părinte Bădica Georgian, preot paroh al parohiei Roseţi III, din Protopopiatul Călăraşi.
[https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/02sept2013sedintaadmin1_big.jpg”] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/02sept2013sedintaadmin3_big.jpg”]