Ședință administrativă cu preoții din Protopopiatul Călărași

Marți, 8 iulie 2025, cu binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, s-a desfășurat ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Călărași.

În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, cucernicul părinte arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu, Consilier Mass-Media.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, cucernicul părinte Consilier a transmis tuturor preoților din Protopopiat arhiereasca binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. 

În continuarea şedinţei, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop al Protopopiatului Călărași a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ-Bisericesc, Economic-Gospodăresc, Cultural și Social-Misionar.

Cu această ocazie, preacucernicul părinte II Neagu Cristian Tică de la Parohia Vișini, din Protopopiatul Călărași, a prezentat referatul: ,, Ascultarea de preotul duhovnic ”.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „ Cuvine-se cu adevărat”.

 

           A consemnat preacucernicul părinte Ionuț Oprișan, secretar al Protopopiatului Călărași.