Ședință administrativă cu preoții din Protopopiatul Călărași

Marți, 12 Noiembrie 2024, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, a avut loc ședința administrativă lunară cu toți preoții din cadrul Protopopiatului Călărași.

În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte consilier cultural, Rusu Manuel.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte consilier a transmis tuturor preoților din Protopopiat arhiereasca binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, după care a mulțumit tuturor pentru implicarea și participarea la Procesiunea cu „Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului” de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, din cadrul Episcopiei Oradiei, cu prilejul sărbătorii praznicului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, hramul străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia;

În continuarea şedinţei, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop al Protopopiatului Călărași a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ-Bisericesc, Economic-Gospodăresc, Cultural și Social-Misionar.

Cu această ocazie, preacucernicul părinte Gugu Emilian Bogdan de la Parohia Radu Negru, din Protopopiatul Călărași, a prezentat referatul: ,,Învățământul, între tradiție și modernitate”.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preacucernicul părinte Laurențiu Marian Dobre, secretar al Protopopiatului Călărași.