Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Calarasi, Independenta, Independen?a

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Info Reper
Pe aceeasi tema
Pelerinaj în Israel - Țara Sfântă sau Țara Iubirii fără sfârșit
21 March, 2017

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului şi cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU,  Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 06 -11 martie 2017, Părintele Gheorghe Marcian, a organizat un pelerinaj în Ţară Sfântă, unde cei 40 de pelerini , s-au închinat la locurile sfinte şi pline de însemnătate spirituală. Pentru creștini în special, Pe urmele lui Iisus în Țara Sfântă, creează o emoție de neuitat. Pe aceste meleaguri s-a născut Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Aici a trăit, crescând în înțelepciune și har. Aici a fost răstignit. Aici a înviat din morți.

Călătoriile binecuvântate în Ţara Sfântă, organizate cuprind toate locurile importante pe unde a călcat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viaţa-i pământească şi unde a săvârşit minuni: Betleem, Nazaret, Cana Galileei, Muntele Tabor (al Schimbării la Faţă), Valea Iordanului, Muntele Măslinilor, Ierusalim - Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele, Muntele Sion, precum şi biserici şi mănăstiri care adăpostesc moaşte ale sfinţilor preaiubiţi de Dumnezeu.

Aducem Slavă Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor, pentru acest mare dar duhovnicesc!,,Pelerinajul este parte componentă a activităţii Bisericii, care se îngrijeşte de sufletul credincioşilor săi”, odată porniţi într-un pelerinaj, credincioşii, alături de preotul paroh, iau parte la o comuniune în rugăciune, întărindu-şi astfel credinţa şi încrederea în Dumnezeu şi semenii lor. 

Mă rog ca tot românul nostru să ajungă măcar o dată aici, la Sfintele Locuri, ca să-și schimbe viața, iar cine nu ajunge aici, în Ierusalimul pământesc, să ajungă în cel ceresc, mântuit!”.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian. 

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator