Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Calarasi, Calarasi, Centru Calarasi

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Informatii Protopopiat
Pe aceeasi tema
Ziua Veteranilor de război sărbătorită în Municipiul Călărași
3 May, 2017

Vineri, 29 aprilie 2017, de Ziua Veteranilor de Război, a avut loc o festivitate ceremonială la Monumentul Eroilor Călărășeni din cel de-al Doilea Război Mondial, ca semn de recunoștință pentru meritele deosebite ale tuturor celor care, de-a lungul timpului, au luptat pentru păstrarea independenței, suveranității și integrității poporului român.

Festivitatea ceremonială a fost deschisă de onorul militar, apoi Preacucernicul Părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călăraşi, împreună cu un sobor de preoţi a săvârşit slujba de pomenire a Eroilor Neamului.

În cadrul manifestării, domnul George Iacob, Prefect al judeţului Călăraşi, a ţinut un cuvânt despre cinstea ce trebuie să o acordăm eroilor căzuţi pentru apărarea demnităţii şi libertăţii neamului românesc.

La festivitate au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, cadre militare și elevi.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călărași.

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator