Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Calarasi, Independenta, Independen?a

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Info Reper
Pe aceeasi tema
Atelier de încondeiat ouă în Parohia Independența
6 April, 2017

Învierea Domnului, prilej de bucurie pentru toţi creştinii, este aşteptată şi în Parohia Independenta la Biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul  cu pregătiri specifice: slujbele deniilor, liturghii şi obiceiuri creştineşti de încondeiat ouă.

Duminică, 02 aprilie 2017, la ora de cateheză duminicală, copiii prezenți  coordonaţi de Părintele Paroh Gheorghe Marcian şi doamna preoteasă Gheorghe Mariana  au încondeiat ouă, au pictat și au confecționat felicitări pentru Paști.

Încercăm să promovăm ceea ce avem aici, în parohia noastră, ceea ce s-a păstrat din generație în generație, deoarece și copiii sunt dornici să învețe acest meșteșug al încondeierii ouălor, care face parte din tradiția noastră românească. Ouăle încondeiate sunt o dovadă vie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale și reprezintă un element inedit al spiritualității românești. În Joia Mare din Săptămâna Patimilor după o veche tradiție populară avea loc în casele gospodarilor încondeierea ouălor.

Acest obicei reprezintă înfrumuseţarea ouălor jertfite la Paşti, simbol al lui Hristos care moare şi renaşte anual. Practica vopsirii ouălor în culoarea roșie, vorbește despre faptul că Maica Domnului, venind la Golgota să plângă pe Fiul ei răstignit, a așezat sub cruce un coșuleț cu ouă, care s-au înroșit de la Sângele lui Iisus.

 A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator
NETCreator